Instalaţia de irigat se compune din aspersoarele propriu-zise dotate cu duze, racorduri flexibile de legătură cu reţeaua circuitului, tuburile de alimentare cu apă ce formează circuitul, programator, senzor de ploaie, cabluri electrice, electrovane,camine electrovane si alte accesorii de imbinare.
Aspersoarele se montează îngropat până la cota gazonului, astfel încât, să nu deranjeze utilizarea gazonului si sunt dotate cu duze de diferite diametre de stropire pentru a uda numai in zona verde. Alimentarea aspersoarelor se va face cu colier de bransare montat pe tub PEHD. Între tubul PEHD şi aspersor se montează un racord flexibil SWING JOIN ce conferă elesticitate şi posibilitatea de montare uşoară. Aspersoarele de final, vor fi conectate la ţeavă prin tub flexibil şi conector PEHD. .
Fiecare electrovana este asigurata printr-un robinet pentru a se putea inchide numai linia respectiva in caz de mentenanta sau defectiune
În funcție de capacitatea fiecarei rețelei de apă la care vor fi branșate instalațiile de stropire se va stabili numărul aspersoarelor și se va face împărțirea pe sectoare a zonelor verzi, astfel încât să se asigure irigarea zilnică a acestora.
Sistemul automat de irigații se va proiecta personalizat pentru fiecare client si pentru fiecare amplasament, astfel încât să fie asigurat necesarul de apă pentru vegetația existentă iar rata precipitațiilor să fie uniform distribuită pentru a se realiza și economie de apă.
La realizarea proiectului pentru instalaţia de irigat urmărim :
-să se asigure apa la debitul şi presiunea necesară funcţionării corespunzătoare a aspersoarelor amplasate în orice punct al terenului;
-parametrii de pierderi de presiune dinamică şi viteza apei pentru a nu provoca suprasolicitarea tubulaturii şi a echipamentelor de irigaţii, peste parametrii garantaţi de producător;
-să distribuie apa pe toată suprafaţa propusă a funcţiona ca spaţiu verde şi fără a uda aleile sau unde nu este necesară irigaţia, cu un înalt grad de uniformitate pentru a reduce la minim consumul de apă şi energie;
-să asigure irigarea tuturor suprafeţelor proiectate, conform cerinţelor de mai sus, în timpul maxim alocat (max. ore pe perioada de noapte), pentru a se evita arderea plantelor;
-sistemul să poată opri automat irigaţia în caz de precipitaţii naturale cu o intensitate mai mare decât cea propusă pentru vegetaţia existentă. Senzorul de ploaie se va monta într-un loc deschis, astfel încat să fie direct udat de ploaie și să fie ferit de scurgeri de apă de la diverse alte surse;
-irigarea tuturor spaţiilor verzi să poată fi programată unitar de către utilizator de la un panou programator ce va fi instalat într-o zona usor accesbila
-pentru automatizarea sistemului de irigații se va realiza (dacă este necesar) o instalație electrică racordată la o sursă existenta în apropiere;
-sistemul să fie fabricat din materiale rezistente la aplicaţia oricăror îngrăşăminte solubile;
-sistemul să fie prevăzut cu senzor de ploaie
-sistemul va fi prevăzut cu supape pentru golirea conductelor în sezonul rece;
-sistemul să fie prevăzut cu sistem de filtrare a apei;
Instalaţia de irigat va fi dimensionată în funcţie de vegetaţie, climă şi caracteristicile solului. În cazul în care debitul și presiunea apei nu vor permite udarea simultană a întregii suprafețe propuse pentru irigare, se va avea în vedere împărțirea în mai multe zone de udare , care vor fi irigate în etape, astfel încât să fie irigata zilnic întreaga suprafață de zona verde.
Se vor folosi soluții tehnice de subtraversare, astfel încât să nu fie afectate aleile existente prin spargere/dislocare. În cazul în care rețelele proiectate vor fi amplasate în carosabil, beneficiarul va indica tehnologia de refacere a sistemului rutier în funcție de fiecare locație (unde este cazul).
Componentele sistemului respecta urmatoarele caracteristici
Programatorul
-să fie un programator cu design avansat care să asigure o excepțională flexibilitate de programare și a unei mari varietăți de aplicații rezidențiale;
-să poată fi montat si în exterior (cu protecție la intemperii și soare);
-să fie funcțional și cu baterii care să mențină memoria în cazul unei pene de curent;
-posibilitate pentru mai multe programe de stropire independente ;
-durata de udare reglabilă în funcție de anotimp;
-cu operațiuni de udare multiple, calendar de 365 zile
Senzor de ploaie
-o componentă tehnică care poate determina daca și cât de mult plouă pentru a da un semnal la o acțiune care determină oprirea irigării;
-să poată fi reglat pentru detectarea precipitațiilor în valori diferite;
-să fie setat pentru a opera normal, închis;
Caminele de electrovane
-se vor prevedea camine de electrovane cu capac verde ,rezistente atat la greutatea umana cat si la utilajele de tuns gazon
-se va avea in vedere ca si capacele caminelor de electrovana vor avea posibilitatea de a fi securizate cu un surub astfel incat sa nu poata avea acces in interior numai personal autorizat
-spatiul de manevra in interiorul caminelor trebuie sa fi sufficient pentru a asigura interventia la electrovana
Electrovanele
-funcționarea lor să fie asigurată prin combinarea automatizării panoului de comandă cu presiunea apei pentru stropit. Închiderea și deschiderea electrovalvelor în timpul funcționării să fie asigurată de semnalul dat de panoul de comandă solenoidului;
-să permită dilatarea termică fără să afecteze funcționarea;
-comanda electrovanelor va fi cu o tensiune de 24 v sau 9 v ,nepericuloasa pentru om |
-să fie construcție puternică rezistentă la coroziune și raze UV;
Aspersoarele
-să aibă structura rezistentă din material plastic cu arc de retragere inoxidabil;
-să aibă capac robust, rezistent la călcare;
-să fie cu structura rezistentă din material plastic cu arc de retragere inoxidabil;
-să fie dotat cu garnitură cu guler pentru curățarea părții care se ridică
-aspersoarele spray si cele cu diuza ploaie vor avea bransarea cu filet de ½ iar cele rotative vor avea bransarea pe filet de ½ ,¾ ,1,1 1/2 in functie de tipul aspersorului
În funcție de capacitatea rețelei de apă la care vor fi branșate instalațiile de stropire proiectantul va stabili numărul aspersoarelor și va face împărțirea pe sectoare a zonelor verzi, astfel încât să se asigure irigarea zilnică a acestora. Vegetaţia existentă în teren: gazon, arbori, arbusti.
PENTRU OFERTA PERSONALIZATA CONTACTATI-NE CU CEA MAI MARE INCREDERE !!!